Timişoara 2024 - Cazare Timișoara

Descoperă Timișoara
Domul Catolic din Timișoara

Domul Catolic din Timișoara


Domul Catolic sau Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” din Timișoara


Cunoscută printre timișoreni sub denumirea de Domul Catolic, frumoasa Catedrală Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe” din Timișoara se află în Piața Unirii.

Povestea acesteia începe în anul 1736 când i-a fost pusă piatra de temelie, în aceeași zi în care credincioșii serbau Schimbarea la Față a Domnului. Până la finalizare, în anul 1774, la Dom, s-a lucrat în două etape 1736-1751 și 1755-1774.

Construcția a început la inițiativa împăratului Carol al VI-lea, pentru a deservi episcopia romano-catolică mutată de la Cenad la Timișoara. Nu se știe exact cine a proiectat domul, dar se presupune ca ar fi fost Josef Emmanuel Fischer von Erlach, directorul de la acea dată al oficiului imperial de construcții din Viena;

La  data de 30 aprilie 1754 episcopul de Cenad, contele Anton Engl von Wagrain, a sfințit lăcașul de cult, iar în data de 8 septembrie, cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfintei Fecioare Maria a avut loc prima Liturghie.

De-a lungul anilor, catedrala a avut parte și de evenimente neplăcute.

Între anii 1788-1790, pe timpul luptelor dintre otomani și austrieci, a deservit ca depozit de sare și armament. Iar în asediul din 1849 clădirea a fost grav avariată.

Construcția realizată în stil baroc este cea mai importantă clădire romano-catolică din Banat.

Exteriorul în stil baroc este pus în valoare de cele 2 turle de dimensiune redusă, construite astfel din mai multe motive, dintre care amintim: în timpul războiului orice turn putea deveni o țintă ușoară, pe de altă parte, fiind vremuri grele orice economisire conta.

Interiorul impresionant, decorat în stil baroc și rococo găzduiește 9 altare sculptate de vienezul Johan Müller.

Pictura altarului principal a fost realizată de Michael Angelo Unterberger, directorul Academiei de Arte Frumoase din Viena în anul 1754 și îl reprezintă pe Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul, iar picturile altarelor laterale au fost realizate în anul 1772 de către pictorul vienez Johann Nepomuk Schöpf.

Prima orga a fost adusă de la Viena în 1767 fiind construită de Paul Hanke.

Orga actuală a fost construită în anul 1907 în Timișoara de Leopold Wegenstein.

Impunătoarele uși sunt de stejar împodobite cu grilaje din nichel.

Primul orologiu din turnuri a fost construit în anul 1764 de timișoreanul Josef Martin Kidt.

Datorită acusticii foarte bune, aici au loc concerte de orgă.

Catedrala își așteaptă zilnic credincioșii și vizitatorii cu porțile deschise.

Astăzi aici se țin slujbe în trei limbi: română, germană și maghiară.


Cauți cazare în Timișoara?


Alege-ți apartamentul potrivit

Sosire

Nopți

Plecare

Adulți

Copii



Vezi pe hartă Domul Catolic din Timișoara


Text: Nicoleta BUSA, Imagini: banatulazi.ro


Descoperă și alte obiective turistice din Timișoara


Catedrala Mitropolitană din Timişoara poartă hramul “Sfinţii Trei Ierarhi”. Dimensiunile impreisonante: înălţimea de 83,7 metri, lungimea de 63 metri, lăţimea de 32 de ...
Citește Mai Mult
Domul Catolic din Timișoara
Domul Catolic sau Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” din Timișoara Cunoscută printre timișoreni sub denumirea de Domul Catolic, frumoasa Catedrală Romano-Catolică ...
Citește Mai Mult
Muzeul Satului Bănățean Timișoara – scurt istoric Inspirația pentru ridicarea acestui muzeu i-a venit lui Ioachim Miloia, prin 1930, personalitate ...
Citește Mai Mult
Palatele de pe Corso și Piaţa Victoriei (Operei) sunt unele dintre cele mai însemnate obiective turistice ale Timişoarei. În ele sunt cuprinse părți ...
Citește Mai Mult
Palatul Culturii din Timișoara - Comfort Apartments Timisoara
Palatul Culturii din Timișoara sau Opera, cum este cunoscută printre timișoreni, se află în partea de nord a Pieței Operei, ...
Citește Mai Mult
Call Now Button