Timişoara 2024 - Cazare Timișoara

Descoperă Timișoara
Parcul Rozelor din Timișoara

Parcul Rozelor din Timișoara


Parcul Rozelor a luat naștere din dragostea timișorenilor pentru frumos.

Istoria parcului începe în anul 1891 când grădinarii Wilhelm Mühle, Franz Niemetz și Beno Agatsy s-au unit și au amenajat Grădina Regală de Trandafiri de la Timişoara. Inaugurarea grădinii a fost făcută în 19 iulie 1891 în același timp cu inaugurarea Parcului Copiilor. În același an chiar și Franz Joseph a vizitat Grădina Regală în 16 septembrie.

Dar amenajarea peisagistică a început în 1929 de către arhitecții peisagiști Árpád Mühle, fiul lui Wilhelm Mühle și Mihai Demetrovici.

Inaugurarea parcului a fost făcută în anul 1934. În parc s-au adunat peste 1200 de soiuri de trandafiri, unele aduse de peste hotare, cu sprijinul doamnelor înstărite din oraș, altele din grădinile cultivatorilor locali. Amenajarea a fost făcută în stil englezesc. În acele vremuri i se spunea Rosarium, devenind la aceea dată cel mai mare rozariu din sud-estul Europei.

În timpul celui de al II-lea Război Mondial parcul a fost grav avariat ducând la dispariția unor soiuri importante de trandafiri, dar a fost refăcut începând cu anul 1953.

Ultima reamenajare a fost în 2012 când parcul a ajuns din nou la 1200 de specii.

Parcul Rozelor este astăzi una dintre principalele atracții turistice ale orașului, turiștii vin aici să se bucure de frumos, de flori și culoare, de starea pe care o transmite acest loc minunat.

Plimbările pe aleile parcului sunt întotdeauna o plăcere. Iar mirosul, în special la ceas de seară te ademenește purtându-te într-o poveste scrisă de el, de parc, să te bucure și să te încânte.

Parcul este astăzi, parcă supravegheat, de busturile celor care au contribuit decisiv de formarea sa: Wilhelm Mühle, Árpád Mühle


Cauți cazare în Timișoara?


Alege-ți apartamentul potrivit

Sosire

Nopți

Plecare

Adulți

Copii



Vezi pe hartă Parcul Rozelor din Timișoara


<

Text: Nicoleta BUSA, Imagini: banatulazi.ro


Descoperă și alte obiective turistice din Timișoara


Catedrala Mitropolitană din Timişoara poartă hramul “Sfinţii Trei Ierarhi”. Dimensiunile impreisonante: înălţimea de 83,7 metri, lungimea de 63 metri, lăţimea de 32 de ...
Citește Mai Mult
Domul Catolic din Timișoara
Domul Catolic sau Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” din Timișoara Cunoscută printre timișoreni sub denumirea de Domul Catolic, frumoasa Catedrală Romano-Catolică ...
Citește Mai Mult
Muzeul Satului Bănățean Timișoara – scurt istoric Inspirația pentru ridicarea acestui muzeu i-a venit lui Ioachim Miloia, prin 1930, personalitate ...
Citește Mai Mult
Palatele de pe Corso și Piaţa Victoriei (Operei) sunt unele dintre cele mai însemnate obiective turistice ale Timişoarei. În ele sunt cuprinse părți ...
Citește Mai Mult
Palatul Culturii din Timișoara - Comfort Apartments Timisoara
Palatul Culturii din Timișoara sau Opera, cum este cunoscută printre timișoreni, se află în partea de nord a Pieței Operei, ...
Citește Mai Mult
Call Now Button