Muzeul Satului Bănățean

Căsuțe deosebite adăpostite așteaptă să fie descoperite.

Muzeul Satului Bănățean


Muzeul Satului Bănățean Timișoara – scurt istoric


Inspirația pentru ridicarea acestui muzeu i-a venit lui Ioachim Miloia, prin 1930, personalitate culturală foarte cunoscută. În urma unei vizite la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Miloia a cerut acordul municipalității pentru construirea unui astfel de muzeu. Abia în 1967 începe ridicarea Muzeul Satului Bănățean și se deschide publicului larg în 1971. Astăzi, în incinta muzeului se află construcții „de interes istoric și artisic” – case țărănești, biserici de lemn, cruci etc. În interiorul acestora se află peste 13000 de piese de patrimoniu: țesături, arta prelucrării lemnului, cermanică, icoane etc.


Gospodăria de la Cărăvan


Gospodăria cuprinde casa, un coteț de porci și un grajd cu cămară-bucătărie de vară. Gospodăria spune povestea familiilor tradiționale de la sfărșitul secolului al XIX-lea. Poarta este specifică zonei Carașului. Construită din piatră masivă și acoperită cu țiglă, aceasta este considerată un monument arhitectural popular. Casa este constituită din trei încăperi și o prispă retrasă pe lungimea tindei. Grajdul menționat anterior comportă trei compartimente: grajdul, șopronul și cămara. Este construit parțial din lemn de stejar, iar pereții (interior-exterior) sunt acoperiți cu lut iar mai apoi văruiți. Cât despre cotețul de porci, acesta este „supraînălțat”. În partea de jos se află cotețul propriu zis, ridicat din pietre, iar sus se află o cotarcă din lemne de stejar și brad care permit „aerisirea” porumbului.


Gospodăria de la Jebel


Structura gospodăriei duce cu gândul la cea a „Moromeților” lui Marin Preda, cu toate că datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. Are trei încăperi și o prispă continuă de-a lungul acestora. Soclul casei este din piatră de carieră, iar pereții acesteia din lemn, acoperiți cu lut și apoi văruiți, atât pe interior cât și pe exterior. Gospodăria este prevăzută cu o construcție anexă separată în două spații: unul închis pentru animale, iar celălalt deschis pentru utilaje. Hambarul este și el din bârnă de stejar, compartimentat în două încăperi: una pentru depozitarea recoltei iar cealaltă pentru cămară.


Casa ucrainiană


Gospodăria datează de la sfârșitului secolului al XIX-lea și este una tipică satului ucrainian. Este construită din lemn de brad, însă fundația este din piatră de râu ori carieră. Casa are un pridvor deschis din care se intră în tindă printr-o ușă ce asigură accesul la toate încăperile acesteia. Recoltele și obiectele de uz gospodăresc se depozitează în tindă.
Aceste trei obiective nu sunt singurele de vizitat în Muzeul Satului Bănățean. De asemenea, vă așteaptă și Școala din Bârna, construită specific zonei Lugojului. Totodată, Biserica din Topla, care de altfel, istoric vorbind, este cea mai veche construcție din acest muzeu (mijloc de secol XVIII). Și nu în ultimul rând. Gospodăria Germana Biled spune despre tradițiile familiilor germane din Banatului secolului XIX.


Cauți cazare în Timișoara?


Alege-ți apartamentul potrivit

Sosire

Nopți

Plecare

Adulți

Copii



Vezi pe hartă Palatele de pe Corso



Sursa: www.DescoperimRomania.ro


Descoperă și alte obiective turistice din Timișoara


Catedrala Mitropolitană din Timişoara poartă hramul “Sfinţii Trei Ierarhi”. Dimensiunile impreisonante: înălţimea de 83,7 metri, lungimea de 63 metri, lăţimea de 32 de ...
Citește Mai Mult
Domul Catolic din Timișoara
Domul Catolic sau Catedrala Romano-Catolică „Sf. Gheorghe” din Timișoara Cunoscută printre timișoreni sub denumirea de Domul Catolic, frumoasa Catedrală Romano-Catolică ...
Citește Mai Mult
Muzeul Satului Bănățean Timișoara – scurt istoric Inspirația pentru ridicarea acestui muzeu i-a venit lui Ioachim Miloia, prin 1930, personalitate ...
Citește Mai Mult
Palatele de pe Corso și Piaţa Victoriei (Operei) sunt unele dintre cele mai însemnate obiective turistice ale Timişoarei. În ele sunt cuprinse părți ...
Citește Mai Mult
Palatul Culturii din Timișoara - Comfort Apartments Timisoara
Palatul Culturii din Timișoara sau Opera, cum este cunoscută printre timișoreni, se află în partea de nord a Pieței Operei, ...
Citește Mai Mult
Call Now Button